Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai îndrăgiți de creștini, fiind ocrotitorul Moldovei, dar și patronul Angliei, Georgiei și al Moscovei. În Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua lui se serbează cu mese bogate și daruri.
În conștiința populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase orașe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării este denumit astfel. Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului).
Chipul Sfântului Gheorghe, ocrotitorul Moldovei, era reprezentat pe steagul voievodului Ștefan cel Mare.
Cultul Sfântului Gheorghe s-a răspândit foarte mult, odată cu imaginea sa de cavaler care a răpus un balaur. În Evul Mediu, Sfântul Gheorghe a devenit protectorul cavalerilor și, în mod special, al cruciaților.
Georgia și-a luat numele de la acest sfânt și regii Angliei, începând cu Richard Inimă de Leu, l-au dorit ca patron al casei regale și al țării lor.
Și împăratul Constantin a ridicat o biserică în cinstea lui, la Constantinopol. Chiar și între popoarele slave, figura sa este foarte cunoscută.
Astăzi sunt multe biserici catolice și ortodoxe dedicate lui în diferitele părți ale lumii. Mormântul Sfântului Gheorghe este în localitatea Lida din Israel.
Cele mai inspirate urări și mesaje de Sfântul Gheorghe
- Cu ocazia acestei minunate zile de naștere îți doresc ție, dragă Gheorghe, tot ce este mai bun pe acest pământ și multă multă sănătate. La mulți ani!
- La mulți ani, Gheorghe! Astăzi, de ziua ta onomastică, îți doresc toată fericirea posibilă, iar aceasta să fie aprinsă în sufletul tău neîncetat!
- O primăvară și o viață frumoasă îți doresc. La mulți ani!
- Liliac înflorit îți doresc, să fii cât mai iubit și să ai cea mai minunată zi de onomastică. La mulți ani, Gheorghe!
- La mulți ani, Georgiana! Ceea ce îți dorești să ți se îndeplinească și să fii iubită!
- Tot ce îți dorești să ți se împlinească pentru că meriți. La mulți ani, George!
- Dragă Georgeta, îți doresc o zi onomastică nemaipomenită și să fii din ce în ce mai mult iubită. La mulți ani!
- O viață plină de împliniri și de realizări. La mulți ani, Geta!
- La mulți ani, Gheorghe! Cele mai mirifice lucruri pe care ți le-ai propus să ți se îndeplinească!
- Îți doresc cea mai frumoasă zi onomastică din câte ai avut și o viață frumoasă în continuare. La mulți ani, George!
- Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur si eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacții și multă sănătate. La mulți ani!
- Cu ocazia sărbătoririi numelui… primiți un călduros „La mulți ani”, multă sănătate, multe realizări și tot ce vă doriți lângă cei dragi.
- Felicitări, cu ocazia aceastei zile! Îți urez să fii mereu sănătos, energic și plin de bucurie. La mulți ani, George!
- La mulți ani și fie că Sfântul Gheorghe să te călăuzească mereu!
- Îți urez „La mulți ani” pentru că porți acest nume și fie ca Sfântul Gheorghe, pe care îl reprezinți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și liniștea interioară.
- De ziua numelui tău, îți doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate și să ți se îndeplinească toate dorințele. La mulți ani!
- Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să va însoțească pretutindeni. Va doresc o zi de Sf. Gheorghe cât mai frumoasă!
- Este minunat să știi că cineva te place, cineva se gândește la tine, cineva are nevoie de tine… dar e și mai minunat să știi că există cineva care nu-ți uită niciodată ziua de nume. La Mulți Ani, Georgiana!
- Îți doresc să ai parte de o zi de nume minunată și să știi că ești și vei fi mereu iubit/ă de toți prietenii tăi.
- Fie că Dumnezeu să decoreze fiecare rază de soare care ajunge la tine cu succes, fericire și prosperitate. La mulți ani, Gheorghe!
- Îți doresc ca de ziua numelui tău să ți se împlinească toate dorințele, să fii fericit, iubit, să ai parte numai de raze de soare în viață și îți urez un sincer La Mulți Ani!
- Fie că această zi să-ți deschidă poarta unui viitor plin de succese, Dumnezeu să-ți dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, sănătate, împliniri.
- Ziua numelui să fie luminoasă și să se prelungească în multe altele aducătoare de bucurii! LA MULȚI ANI!
- Tot ce-ți dorești, tot ce-ți lipsește și-ți folosește, sănătate, prieteni adevărați, și multă bucurie!
- Fie că începând cu această zi toate necazurile să te ocolească, dragostea la ține în suflet să poposească, să ai doar zile însorite și multă, multă fericire!
- În zi de mare sărbătoare a Ortodoxiei, pentru că purtați numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, va urez multă sănătate și fericire!
Tradiții de Sfântul Gheorghe
Sărbatoarea Sfântului Gheorghe era celebrată în trecut cu mult fast, timp de trei zile.
În ajunul zilei de 23 aprilie, oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie și flori galbene de primăvară, cunoscute, în Bucovina, sub numele de calce. În noaptea sau dimineața zilei de Sân-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza brazdele astfel împodobite „de strajă „la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire. Se credea că, astfel, oamenii, vitele și ceea ce se recolta erau protejate de forțele malefice. În Bucovina, brazdele și ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva unor boli sau pentru a fi amestecate în hrana animalelor.
În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. În această zi, fetele mai obișnuiau să semene usturoi, pe care îl păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuțile și că se vor căsători în cel mai scurt timp.
„Urzicatul” era un alt obicei, practicat de tinerii din comunitățile tradiționale bucovinene. Întrucât sărbătoarea deschidea o perioadă solicitantă, tinerii se atingeau, pe furiș, peste părțile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzică, nutrind convingerea că în felul acesta vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri care urma să înceapă.